Program TV Animal Planet
Program Animal Planet noiembrie 2010
Viaţa pe repede înainte

"Viaţa pe repede înainte" recunoaşte că, în mare parte, natura funcţionează în condiţii pe care ochiul uman nu le poate percepe: prea repede sau prea încet, într-o lumină prea puternică sau prea slabă, cu forme de viaţă prea mari sau prea mici. Folosind tehnologii moderne pentru a manipula timpul, lumina şi dimensiunile, această nouă serie cu totul fascinantă dezvăluie nuanţele subtile şi maiestuozitatea ascunsă a naturii. Scene din locaţii diverse, din jungla Americii Centrale până în Africa de Est, au fost filmate extrem de minuţios şi analizate folosind tehnologii care permit filmarea de mare viteză sau nocturnă, folosind macro-lentile sau senzori termici, dar şi tehnologia fotografică de tipul "glonţului urmărit cu încetinitorul". Rezultatul este o prezentare unică a naturii şi speciilor sălbatice, un program pe care trebuie neapărat să îl vezi ca să îl şi crezi !
Începând de duminică 21 noiembrie, de la ora 21:00
Războiul balenelor

"Războiul balenelor" revine pe Animal Planet, mai periculos şi mai controversat ca oricând. Urmăriţi tacticile pe care echipa şi voluntarii de la Sea Sepherd le folosesc în cea mai dramatică şi mai intensă campanie derulată împotriva vânătorii ilegale de balene, în toată istoria lor de 30 de ani. Programul prezintă călătoria de trei luni pe care grupul o face în apele îngheţate ale Antarcticii, la capătul lumii. În fiecare săptămână, această aventură plină de forţă şi adrenalină continuă, urmărind coliziuni în larg, manevre nautice uimitoare, o experienţă la un pas de moarte, trăită pe un câmp plin de gheţuri, precum şi noile tactici de apărare agresive pe care japonezii le folosesc împotriva celor de la Sea Shepherd.
Începând de marţi 2 noiembrie, de la ora 20:00
Martori necuvântători

Ştiinţa şi forţele de susţinere a legii colaborează pentru a aduce infractorii în faţa justiţiei, în "Martori necuvântători", unde animalele de companie ajung să joace un rol esenţial în diverse investigaţii, demonstrând că nu e obligatoriu să poţi să vorbeşti ca să spui adevărul. Pornind de la relatări directe ale unor cercetători, membri ai poliţiei şi activişti pentru susţinerea animalelor, fiecare episod din "Martori necuvântători" vă prezintă ancheta derulată asupra unei infracţiuni al cărei martor principal nu a fost un om. De la pisici şi câini până la peşti, păsări şi chiar insecte, aceşti martori din lumea animalelor le oferă investigatorilor informaţii esenţiale, care rezolvă cazuri foarte diverse, de la contrabandă până la trafic de droguri şi chiar crimă.
Începând de sâmbătă 6 noiembrie, de la ora 22:30
Program Animal Planet octombrie 2010
Totul despre câini

Acest program vă oferă cea mai completă enciclopedie vizuală a tuturor timpurilor despre rasele de câini. Seria prezintă date fascinante despre câteva dintre cele 800 tipuri de câini recunoscute în întreaga lume. De la dalmaţieni până la Lagotto Romagnolo, aflaţi mai multe despre trucuri comportamentale, istoric genetic, cei mai celebri câini şi cele mai diverse detalii canine. Descoperiţi care dintre aceste animale se potrivesc cel mai bine cu viaţa la oraş şi care sunt cei mai buni prieteni de familie. Folosind o combinaţie de interviuri cu experţi în domeniu, imagini şi fotografii stilizate, "Totul despre câini" alcătuieşte o prezentare fără precedent a acestor animale adorabile.
Începând de miercuri 6 octombrie, de la ora 13:00
Aventurile lui Austin Stevens

Porniţi alături de Austin Stevens, fotograf de specii sălbatice şi aventurier, care străbate lumea pentru a încerca să găsească unele dintre cele mai periculoase făpturi din lume. Urmăriţi-l pe energicul explorator, care ajunge în inima Junglei Urşilor din Canada în căutarea unui urs grizzly matur, apoi pleacă în misiune pentru a găsi unul dintre cei mai retraşi şerpi din lume, miticul şi misteriosul şarpe cu clopoţei Tzabacan. După aceea, Austin explorează peisajul dur al Etiopiei, pentru a se întâlni cu un alt animal celebru şi foarte periculos, hiena cu pete. Urmăriţi pas cu pas fiecare încercare a lui Austin de a găsi şi fotografia aceste animale rare, care îşi pot ucide cu uşurinţă prada, în câteva dintre zonele cele mai extreme ale lumii.
Începând de joi 7 octombrie, de la ora 20:00
SOS Animalele

"SOS Animalele" urmăreşte eforturile organizaţiei de caritate Wildlife Aid din Marea Britanie, prezentate de Simon Cowell, co-fondatorul acestei organizaţii, şi Sara Cowen, asistentă de medicină veterinară. Wildlife Aid face eforturi pentru a salva diverse animale sălbatice, având un spital veterinar complet echipat unde lucrează chirurgi veterinari şi asistente medicale cu normă întreagă. Aceşti oameni au grijă de tot soiul de specii sălbatice, între care: bursuci, căprioare, vulpi, porumbei, broaşte, arici, şerpi, iepuri, lilieci, şoareci şi multe altele. Viaţa în acest adăpost pentru animale din Marea Britanie se derulează întotdeauna în ritm vertiginos, iar "SOS Animalele" vă prezintă operaţiuni de salvare mai dramatice şi mai bizare ca oricând, urmărind această echipă devotată şi eforturile sale extrem de valoroase.
Începând de vineri 1 octombrie, de la ora 11:00
Program Animal Planet septembrie 2010
Întâlniri de coşmar

Acest program prezintă mai multe atacuri mortale sau aproape mortale, date de animale asupra oamenilor, în Australia ultimilor 50 de ani. Printre aceste cazuri care au şocat lumea se numără povestea adolescentului Nick Peterson, atacat mortal de un mare rechin alb în timp ce făcea surf cu prietenii. Gordon Wheatley, un om de afaceri din Sydney, a fost una dintre primele victime care au beneficiat de un antivenin recent inventat, care i-a salvat viaţa în ultima clipă, după ce fusese muşcat de un păianjen extrem de veninos. În plus, aflaţi ce se întâmplă când un localnic australian e atacat de un crocodil uriaş, chiar sub ochii fiului său. O serie în şase părţi adesea şocantă, dar care prezintă în mod fascinant prădători de tristă faimă din lumea animalelor, de multă vreme o adevărată sursă de coşmaruri pentru oameni.
Începând de joi 2 septembrie, de la ora 22:00
Poliţia veterinară din Houston

"Poliţia veterinară" urmăreşte organizaţii din Houston şi Philadelphia care iubesc animalele şi luptă contra celor care le transformă în victime ale cruzimii şi exploatării. Aceste două serii fascinante vă prezintă o combinaţie captivantă de anchete poliţiste şi operaţiuni medicale în regim de urgenţă, pentru salvarea mai multor animale. Urmărind fiecare episod, veţi ajunge să cunoaşteţi această listă diversă de personaje, unite de dragostea lor pentru animale şi dorinţa de a le proteja - şi veţi putea urmări momentele bune şi mai puţin bune ale activităţii profesionale a acestor oameni.
Începând de miercuri 1 septembrie, de la ora 18:00
Martori necuvântători

Acest program vă invită să faceţi cunoştinţă cu animale care au jucat în rol esenţial în prinderea şi judecarea unor criminali, demonstrând că nu trebuie neapărat să ştii să vorbeşti ca să poţi spune adevărul. Mulţi consideră că nu au cum să fie prinşi dacă nu e nimeni prin preajmă care să fie martorul actelor criminale comise, însă dovezile pot uneori să ia cele mai neaşteptate forme. Folosind relatări directe ale unor oameni de ştiinţă, poliţişti şi activişti pentru cauza animalelor, fiecare episod urmăreşte ancheta asupra unei crime, în care martorul principal nu este un om. De la prieteni patrupezi precum pisici sau câini până la peşti, păsări şi chiar insecte, aceste făpturi le oferă anchetatorilor informaţiile esenţiale de care aveau nevoie pentru a descifra misterul.
Începând de sâmbătă 4 septembrie, de la ora 22:30
Program Animal Planet august 2010
Războiul balenelor

În fiecare sâmbătă, de la 22:00, Animal Planet prezintă "Războiul balenelor" - un program despre campania dramatică derulată de membrii organizaţiei conservaţioniste Sea Shepherd. Misiunea lor este să protejeze aceste făpturi împotriva vaselor ucigaşe din flota japoneză de baleniere - iar oamenii nu se tem să îşi pună chiar viaţa în pericol, pentru a reuşi. În fiecare episod, pornim într-o nouă aventură plină de forţă şi adrenalină, străbătând apele îngheţate ale Antarcticii. Urmăriţi coliziuni produse în larg, manevre navale uluitoare şi metode agresive de apărare folosite de japonezi împotriva membrilor Sea Shepherd.
Începând de sâmbătă 7 august, de la ora 22:00
Donald Schultz vânătorul de venin

Herpetologul Donald Schultz străbate lumea căutând exemplare biologice şi noi descoperiri ştiinţifice. Indiferent dacă recoltează mostre de la specii veninoase, cum ar fi taipanul sau peştele-de-piatră din Australia, ori dacă se aventurează în cele mai ostile locuri de pe glob, Donald nu se dă în lături de la nimic ca să ajute comunităţile ce au nevoie de ajutor. Lucrând umăr la umăr cu veterinari şi cercetători experţi în animale, el speră să dezlege misterele ADN-ului animalelor sau poate chiar să contribuie la găsirea unui leac pentru o boală mortală. Călătoriile lui sunt adevărate curse contra cronometru, dar înainte să îşi poate livra preţioasa încărcătură la destinaţie, Donald trebuie să scape cu viaţă din locurile unde ajunge.
Începând de sâmbătă 7 august, de la ora 17:00
Pitbulli şi condamnaţi
Acest program o prezintă pe Tia Maria Torres, o excelentă dresoare de pitbulli, care luptă împotriva ideii generale că aceste animale reprezintă un pericol pentru publicul larg. Tia conduce un centru de salvare a câinilor, care recuperează animale din această rasă, salvându-le din situaţii abuzive şi periculoase. Ea angajează aici foşti deţinuţi care încearcă să se reintegreze în societate. Bărbaţii colaborează în această luptă împotriva prejudecăţilor despre pitbulli, demonstrând că aceştia sunt adesea judecaţi greşit şi neapreciaţi la justa lor valoare. Urmăriţi echipa care redă acestor câini speranţa pe care o pierduseră - demonstrând că un pitbull poate fi un animal de companie extraordinar.
Începând de duminică 1 august, de la ora 23:00
Program Animal Planet iulie 2010
Trăind în mijlocul lupilor

Acest program urmăreşte incredibila încercare a unei femei de a fi acceptată de haita de lupi în care logodnicul ei a reuşit deja să se infiltreze. Shaun Ellis, expert britanic în studiul lupilor, a devenit celebru pentru relaţia lui unică şi incredibilă cu aceste animale. De ani de zile, el doarme, mănâncă şi se încaieră cu lupii, reuşind astfel să le câştige încrederea. Acum, pentru prima dată, partenera de viaţă a lui Shaun, Helen, vrea să cunoască această parte a familiei lui. Urmăriţi-o pe Helen cum face eforturi extreme, schimbându-şi inclusiv regimul alimentar şi deprinderile de igienă, pentru a nu agresa delicatul simţ al mirosului acestor animale. Ea trebuie să mârâie, să urle şi să îşi croiască drum cu dinţii şi cu unghiile, la propriu, pentru a-şi câştiga autoritatea în cadrul haitei, în speranţa că va putea deveni prima femeie care a reuşit vreodată să trăiască în mijlocul lupilor.
Începând de marţi 6 iulie, de la ora 20:30
Sălbăticie extremă

Prezentatorul seriei "Sălbăticie extremă", Mark Miller, este el însuşi un expert în specii sălbatice care ajunge în câteva dintre cele mai periculoase locuri de pe glob, pentru a explica mai multe proiecte de cercetare importante, care vizează specii în pericol de dispariţie. În Florida, Mark descoperă că lamantinii se confruntă cu o ameninţare gravă şi totodată surprinzătoare. Ca urmare, încearcă să îi ajute să se întoarcă la tiparele lor naturale de migraţie. Într-un alt episod se declanşează o adevărată cursă contra cronometru, pentru a readuce un pui de cangur pitic lângă mama lui, după ce a fost aruncat din marsupiul acesteia. În fiecare episod, Mark şi echipa lui descoperă mai multe informaţii despre o mare diversitate de specii şi, în anumite cazuri, ajută animalele respective să se întoarcă în habitatul lor.
Începând de vineri 2 iulie, de la ora 20:00
Poveşti despre pisici

"Poveşti despre pisici" oferă o perspectivă fără precedent asupra vieţii secrete a pisicilor domestice. Dacă v-aţi întrebat vreodată ce face mâţa dv. când nu sunteţi acasă, acest program vă prezintă crimele, dezastrele şi scandalurile feline ascunse până acum de ochii oamenilor. Programul se derulează în naraţiunea actriţei britanice Tamsin Greig, care îi "împrumută" vocea ei Samanthei, o pisică bătrână şi curioasă, care vede şi aude tot. Urmărind secvenţele filmate "din perspectiva pisicii", telespectatorii vor începe să înţeleagă ce anume le motivează pe prietenele noastre feline. Savuraţi deci poveşti distractive şi instructive, care vă oferă şansa de a pătrunde în lumea atât de complexă a comportamentului pisicesc.
Începând de duminică 11 iulie, de la ora 17:00
Program Animal Planet iunie 2010
SSPCA: Animale salvate

"SSPCA: Animale salvate" urmăreşte viaţa de zi cu zi a inspectorilor şi şoferilor de ambulanţă care lucrează cu Societatea pentru Prevenirea Cruzimii faţă de Animale din Scoţia. Aceşti oameni şi-au asumat misiunea de a salva şi proteja o diversitate extraordinară de animale sălbatice, domestice şi de companie, încurajând bunătatea şi blândeţea în relaţia oamenilor cu toate animalele. Urmăriţi cum Andy, un inspector experimentat, ajunge pe o plajă de lângă oraşul Inverness pentru a ajuta un pui de focă rămas orfan, în timp ce în Edinburgh un şofer de ambulanţă, Connie, prinde un şarpe care se afla într-o maşină. Echipele lucrează în medii extrem de diverse, înfruntând tot felul de situaţii dificile pentru a proteja animalele Scoţiei, de la caşaloţi şi scorpioni până la iepuri, şerpi, câini şi pisici.
Începând de marţi 1 iunie , de la ora 19:30
La locul crimei, în sălbaticie

Acest program îl urmăreşte pe Steve Galster, investigator al unor crime produse în sălbăticie, care demască brutalitatea comerţului cu animale sălbatice. În fiecare episod, el îşi propune să rezolve un nou caz, folosind tehnici criminaliste de analiză ADN pentru a localiza criminalii şi a stabili exact cine se află în centrul fiecărei operaţiuni. Colaborând cu experţi locali, el pune la cale o "cacealma" pentru a-i prinde pe făptaşi şi foloseşte camere de filmare ascunse, cu care să îi surprindă în flagrant. Comerţul cu specii în pericol de dispariţie este a treia mare activitate infracţională din lume, iar acest program îşi propune să îi demaşte pe cei care obţin profituri de pe urma acestei afaceri.
Începând de miercuri 2 iunie , de la ora 21:00
Program Animal Planet mai 2010
Bruce George, susţinătorul şerpilor

Bruce George este specialist licenţiat în lucrul cu şerpii. El şi-a asumat misiunea de a salva câteva dintre cele mai temute şi mai periclitate specii ale lumii. În această serie captivantă şi dramatică, Bruce nu se opreşte doar la pasiunea lui pentru şerpi, ci se aventurează în diverse locuri pentru a găsi animale pe care nu le-a mai întâlnit până acum. Urmăriţi-l cum îşi uneşte eforturile cu un grup de bătrâni aborigeni pentru a da de urma unei şopârle gigantice şi cum înfruntă nişte lilieci de temut. Pentru Bruce - un om care rareori a călătorit în afara graniţelor Australiei - această călătorie promite să fie plină de experienţe noi şi extraordinare.
Începând de miercuri 5 mai, de la ora 19:00
Lumea animalelor - Necenzurat

"Lumea animalelor - Necenzurat" revine pentru o a doua serie, oferindu-le telespectatorilor cele mai uimitoare întâlniri cu animale surprinse vreodată de camera de filmat. Fiecare episod şocant şi fascinant străbate lumea, prezentând oameni a căror viaţă a fost schimbată total de momentul în care au întâlnit un anumit animal. Urmăriţi-l pe fotograful de specii sălbatice care s-a apropiat prea mult de un leopard sau maimuţa-păianjen care a atacat cu sălbăticie o fată de 13 ani. Un alt exemplu de poveste adevărată, absolut captivantă, este cea în care o caleaşcă trasă de cai s-a răsturnat pe spate, cu doi oameni rămaşi în interior.
Începând de joi 6 mai, de la ora 21:00
Program Animal Planet aprilie 2010
Poliţia veterinară din Phoenix

Programul "Poliţia veterinară din Phoenix" urmăreşte eforturile extraordinare ale Societăţii Arizona Humane (AHS) şi tehnicienilor veterinari care fac intervenţii de urgenţă. Această serie incitantă prezintă o combinaţie fascinantă de investigaţii poliţiste şi urgenţe medicale - diverse cazuri în care sunt salvate animale din situaţii dificile. Urmăriţi-i pe membrii AHS care colaborează cu o echipă pentru adopţii de animale, oferind animalelor salvate un cămin iubitor şi sigur. Cu fiecare nou episod, veţi cunoaşte tot mai bine acest grup de personaje diverse, dar unite de dragostea lor puternică faţă de animale şi veţi urmări momentele bune şi mai puţin bune din viaţa lor profesională.
Începând de luni 5 aprilie, de la ora 18:00
Marea cursă din savană

Programul urmăreşte misterioasa procesiune care se derulează în fiecare an pe câmpiile din Masai Mara. Formată din peste un milion de animale, această turmă reprezintă cea mai mare concentraţie de mamifere din lume. Nimeni nu ştie însă ce anume le aduce laolaltă sau ce le determină să pornească în această cursă furioasă, străbătând savana. Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă urmăresc acum această migraţie de proporţii şi monitorizează progresul animalelor participante. Cercetătorii folosesc diverse tehnologii performante, inclusiv sisteme de navigaţie prin satelit, căci zece dintre animalele turmei au fost echipate cu câte o zgardă cu emiţător prin satelit, ca să poată fi urmărite 24 de ore pe zi. Aflaţi mai multe despre această călătorie lungă şi periculoasă, dar şi despre ce îi aşteaptă pe participanţi la sfârşitul traseului.
Începând de miercuri 14 aprilie, de la ora 21:00
Creaturile ciudate ale lui Nick Baker

În "Creaturile ciudate ale lui Nick Baker", acest englez iubitor de specii sălbatice pleacă într-o nouă misiune, pentru a găsi cele mai bizare făpturi de pe planetă. El străbate lumea, făcând cunoştinţă cu cercetătorii care studiază aceste animale, în încercarea de a descifra misterul biologiei şi comportamentului lor. Fiecare episod începe la Muzeul de Istoria Naturii din Londra, unde Nick discută cu Directorul Departamentului Ştiinţific, Richard Lane, şi cu echipa acestuia, care îi oferă acces în exclusivitate la tot felul de date fascinante despre diverse exponate. Îl urmărim apoi pe Nick, care porneşte la drum în căutarea unor specii greu de găsit precum cameleonul de Madagascar sau localizează un somn uriaş, care terorizează apele teritoriale ale Marii Britanii şi Spaniei.
Începând de joi 1 aprilie, de la ora 20:00
Program Animal Planet martie 2010
O pradă umană

Telespectatorii Animal Planet vor urmări cu sufletul la gură acest program care prezintă diverse atacuri cutremurătoare ale unora dintre cei mai periculoşi prădători din lume. Un ofiţer de poliţie se întâlneşte faţă în faţă cu un taur furios, care fuge din arenă. Un conservaţionist sud-african neînarmat trebuie să înfrunte un leu agresiv, iar un pilot adormit, care campa fără cort, atrage o hienă înfometată. Iată doar câteva dintre poveştile cumplite prezentate în această serie. Retrăiţi fiecare experienţă, pe măsură ce oamenii atacaţi de animale sălbatice îşi spun, rând pe rând, poveştile.
Începând de duminică 7 martie, de la ora 21:00
Drumurile lui Max

În acest program, Max îşi propune o incursiune dificilă prin sălbăticie pentru a găsi diverse animale sălbatice, între care jaguarii cei retraşi, tigri mâncători de oameni, urşi polari şi cea mai rară specie de elefant din lume. În fiecare caz, Max se confruntă cu o provocare autentică şi trebuie să facă apel la tot ce ştie în materie de urmărit animale şi supravieţuit în sălbăticie, pentru a se putea bucura de succes. Încorporând superstiţii locale, tehnici de supravieţuire în sălbăticie ale băştinaşilor şi cunoştinţele de expert ale lui Max, fiecare episod vizitează un nou habitat, pe urmele unora dintre cele mai uimitoare animale sălbatice din lume. De pe malurile unei cascade braziliene până la întinderile uriaşe ale zonei arctice a inuiţilor, "Drumurile lui Max" prezintă elemente fascinante de comportament animal.
Începând de marţi 2 martie, de la ora 21:00
Africa sălbatică

"Africa sălbatică" prezintă un portret plin de viaţă al continentului unde se găseşte cea mai mare colecţie de specii sălbatice şi minuni naturale de pe Pământ. Imagini spectaculoase, filmate în 22 de ţări pe parcursul a 18 luni, prezintă o multitudine de specii de păsări şi animale. Lăsaţi-vă înconjuraţi de sunetele savanei, avântaţi-vă în inima junglei, trăiţi fiorii unei experienţe în Zambezi şi întâlniţi o mulţime de specii sălbatice, între care păianjeni care "fac roata" şi crabi care se pot căţăra în copaci. Această serie incredibilă surprinde însăşi esenţa Africii, dezvăluind elemente puţin cunoscute şi arătând cum convieţuiesc oamenii şi animalele în această zonă uriaşă.
Începând de vineri 5 martie, de la ora 20:00
Program Animal Planet februarie 2010
Moşia mangustelor

Această serie fascinantă, cu un format revoluţionar, urmăreşte un grup de manguste care trăiesc în Deşertul Kalahari, în sudul Africii. De la cazuri de vrajbă în familie până la poveşti de dragoste, programul este un portret detaliat al acestor curioase şi distractive făpturi, prezentate aşa cum nu au mai fost văzute până acum. Povestea clanului Whiskers este relatată chiar din perspectiva animalelor pe care le veţi urmări cum îşi caută hrana şi adăpostul. Programul nu include personaje umane, iar echipa de filmare a stat în nişte adăposturi special construite. Pentru prima dată, ei au reuşit să filmeze în interiorul unei viziuni de mangustă, folosind camere cu fibră optică. "Moşia mangustelor" surprinde fiecare faţetă a vieţii acestor animale, într-o manieră distractivă, instructivă şi captivantă.
Începând de miercuri 3 februarie, de la ora 19:00
Surori în safari

Acest program prezintă aventurile lui Kim Wolhuter, regizor premiat pentru filmele sale despre specii sălbatice. Îl urmărim pe Kim alături de fetiţele lui, Lindy şi Penny, ducând o viaţă de invidiat printre cele mai extraordinare animale sălbatice, în savana africană, unde se împrietenesc cu leoparzi, hiene sau câini şi contribuie cu succes la eforturile de conservare a rinocerilor. Un traseu personal, dar plin de informaţii şi aventuri, în care mai multe elemente se reunesc pentru a crea o poveste pe mai multe generaţii despre viaţa în savana africană, eforturile de conservare a speciilor sălbatice din sudul Africii şi tot ce înseamnă viaţa acestor "Surori în safari".
Începând de duminică 7 februarie, de la ora 21:00
SOS animalele

Această serie fascinantă continuă să urmărească eforturile personalului şi voluntarilor de la organizaţia caritabilă Wildlife Aid din Leatherhead, Surrey, în Marea Britanie. Centrul primeşte zilnic sute de apeluri din partea unor membri ai publicului larg, veterinari şi alţi profesionişti din domeniu, care găsesc animale bolnave, rănite sau rămase orfane. Naratorul şi realizatorul programului este Simon Cowell, fondatorul Wildlife Aid, care prezintă câteva dintre apelurile primite de către cei aproximativ 140 voluntari, de la momentul când animalele sunt salvate din diverse situaţii dificile şi până la tratamentul primit în spital. Telespectatorii au astfel ocazia de a vedea cu adevărat momentele bune şi mai puţin bune ale vieţii de zi cu zi, într-unul dintre cele mai mari centre de recuperare a animalelor sălbatice din Marea Britanie.
Începând de luni 1 februarie, de la ora 23:00
